Obosită, Simona Halep nu a putut să facă faţă valului de fani care au întâmpinat-o la venirea pe aeroport. Tenismena s-a strecurat rapid printre oameni şi odată ajunsă la maşină s-a cufundat în lumea virtuală şi a ignorat orice contact, ajungând astfel să ignore un fan de numai câţiva anişori care venise să ia un autograf de la ea.
Simona Halep a revenit, luni, în România. Extenuată şi dezamăgită, Simona Halep a mărturisit că nu poate zăbovi prea mult la declaraţii. Sportiva a primit din mers buchetele de trandafiri, pe care ajunsese abia să le mai poată căra.
Copiii au venit şi ei să o felicite pe Halep şi ar fi dat orice ca să ajungă la aceasta, însă pentru unii a fost imposibil. Un băieţel a urmărit-o până la intrarea în parcare, unde a fost oprit de apropiaţii Simonei, rămânând dezamăgit cu florile luate pentru aceasta.
”Cel mai important e să fac o poză cu Simona, nimic altceva! Simonaaaa! Simona, pot să-ţi dau şi eu buchetul de flori? Şi florile?”, i-a spus un băieţel disperat tatălui lui, în timp ce o urmărea pe Simona pentru a-i da buchetul şi a o felicita.
Tenismena a fost flancată de apropiaţi, iar când a coborât în parcare, fanii au fost rugaţi să nu o mai urmărească, chiar dacă nu apucaseră să-i dea florile ce le luaseră pentru ea: ”Hai, gata, gata! Las-o”.
Un alt membru al staff-ului acesteia i-a sărit în ajutor şi i-a luat florile din braţe. Simona nu s-a înduplecat să se despartă de flori, simbolul iubirii şi aprecierii oamenilor veniţi să o întâmpine, aşa că a oprit un singur trandafir roşu pe care l-a dus în mână şi l-a luat cu ea în maşină.
Un tătic, împreună cu băieţelul lui de numai câţiva anişori, a ignorat rugămintea apropiaţilor Simonei, s-a apropiat de maşina acesteia şi i-a cerut un autograf. Cufundată în telefon, Simona nu l-a văzut pe micuţ şi nu i-a putut îndeplini dorinţa acestuia. Deşi cu câteva secunde inainte, tenismena fusese drăguţă şi primise cu bucurie de la un alt fan un buchet de trandafiri albi.
După câteva secunde, bărbatul a fost rugat să se îndepărteze de maşină, iar Simona a plecat.